București, România

© Cristina Mălăeru 2025. All Rights Reserved. 

Atunci când eram mică, nu cunoșteam valoarea banului. Simțeam cumva că am ce îmi trebuie. Ajunsă la adolescență, schimbând diverse medii, văzând și auzind tot felul de experiențe ale altora, trăiam cu impresia că banii sunt cei care îți aduc o bună parte din fericire. Provenind dintr-o familie modestă, probabil că și neajunsurile mă făceau să cred asta. Nu făceam parte din cei care mergeau în vacanțe cu părinții în diverse locuri din țară, spre exemplu. Îmi petreceam timpul în apropierea casei. Uneori eram în regulă cu asta, alteori intervenea frustrarea. Dar cumva aveam capacitatea de a mă conforma și de a depăși momentele de acest gen destul de repede. Cel mai probabil știam că nu am încotro.

În vremea primilor ani de facultate nu munceam. Îmi amintesc că m-am luptat destul de mult să obțin bursa de merit, pentru a-i mai scuti puțin pe ai mei de la a-mi da bani. Știam că le era greu și că sacrificiile făcute erau imense. Frustrările interveneau tot în timpul vacanțelor de vară, pentru că nu aveam bani să plec pe nicăieri, fiind nevoită să stau pe acasă în cea mai mare parte a timpului. A, iar rețelele sociale erau pline de fotografii cu persoane care se bucurau de mare, de soare, de diverse ieșiri și destinații. Ceea ce îmi alimenta extrem de mult nemulțumirile.

În sfârșit, după ce mi-am obținut licența, am reușit imediat să mă angajez în domeniu, pe un salariu destul de măricel pentru mine, la vremea aceea. Când mi-am luat primul salariu, am avut o senzație de „bucurie ciudată”, pentru că îmi amintesc că mi-am spus: „ce voi face eu cu atâția bani, pentru că nu sunt obișnuită!?”. Și acum mă amuz când îmi aduc aminte. Într-adevăr, am început să îmi cumpăr haine mai scumpe, să mai ies în oraș fără să simt că trebuie să mă limitez, să mai pun și câte ceva de-o parte. Pentru câteva luni chiar m-am simțit împlinită, liniștită, fericită.

După jumătate de an muncit, am început să constat că mie totuși îmi lipsește ceva. Acel ceva sufletesc. Parcă nu mă simțeam împlinită la locul de muncă; începeam să observ diverse lucruri și acțiuni care îmi displăceau profund. Acasă eram prinsă într-o relație toxică care îmi făcea tot mai rău de la zi la zi. Pe mine parcă m-am dat complet la o parte, nefăcând ceva care să mă facă să mă simt bine. Deci, cu toți banii pe care îi aveam, eu eram tot mai nefericită. Sufletul meu era din ce în ce mai gol. Acela a fost momentul declanșator care mi-a dat o palmă și m-a făcut să realizez că banii, de fapt, nu aduc fericirea, ci doar satisfac niște nevoi și poate aduc bucurie pe moment.

În goana noastră după avere, după putere, uităm de noi, uităm de ceea ce contează realmente în viață, de acele lucruri mărunte care aduc fericirea și ajungem să ne pierdem pe drum. Știți câte persoane influente, pline cu bani se luptă fie cu boli fizice, fie cu boli sufletești? Pentru că orice are un preț. Dar din păcate, sunt și oameni cu neajunsuri care se stresează atât de tare că nu au suficient, încât ajung să se îmbolnăvească.

Concluzia mea este că fericirea sau nefericirea noastră depinde strict de alegerile pe care le facem în viață. Consider că e de preferat să alegem să ne concentrăm pe ceea ce avem, nu pe ceea ce nu avem. Într-adevăr, toți avem facturi de plătit, toți trebuie să mâncăm pentru a putea supraviețui, însă dacă reușim să nu ne lăsăm controlați de aceste gânduri stresante, umbrite de neajunsuri, vom diminua frustrarea legată de bani, și poate chiar vom deschide ochii și vom descoperi că fericirea (oricât de mică) a stat lângă noi tot timpul, dar am fost prea orbi să o observăm. Și așa viața poate va deveni puuțiin mai simplă, iar povara de pe umeri mai puțin grea. În plus, adoptarea unei atitudini și gândiri mai pozitive și încrezătoare poate face minuni.